Nu mi-e frică!

Nu mi-e frică!

E cartea Paulei, sora mea cea mai nebuna care scrie de iti ia mintile.

Nu e o carte usoara, nu e o carte pentru oameni plati, nici pentru rusinosi. E o carte plină de tupeu si de nerv.  Iată ce spune autoarea:) :

  Chit ca intra in literatura printr-un viol, "NU MI-E FRICA" este o carte delicata! O carte cu multa iubire si ura. Nu stiu sa traiesc normal...dovada ca n-am inca o asigurare de viata. Eu traiesc la extreme. Sunt labila. Eu nu pun virgule... pun numai punct. Pentru cei care se intreaba inca...desi semanam nu sunt eu cucoana aia de pe coperta. Eu sunt cealalta. Mult mai cuminte cu un aer de secretara parasita de Gicu intr-o statie de metrou. Hai la revedere ca ma emotionez si plang repede.

In carte apare si Fifi. E prietena care o incurca si mai mult pe Lola in gandurile ei. Cu voia paulei vă dăruiesc un capitol:)

— Uită-l. Îți impun. Uită-l. Se știau de 15, 16 ani. Ciclic auzea porunca asta. Tonul era același. Tăios. Ei erau mereu alții. Niște numere până la urmă, cărora părinții le-au dat desigur nume, ca să nu îi arunce așa, alandala, prin lume. — Uită-l. E tot ce am să-ți spun. Era sigură că ăsta o să fie verdictul. O cunoaște ca pe buzunarele ei. Poate chiar mai bine. Îi spunea Fifi. Erau prietene, râdeau la aceleași glume, goliseră împreună câteva vagoane de sticle, s-au felicitat când au fost mirese. Au lăsat salarii prin baruri și cluburi, au fost la concerte, i-a dat sutienul de dantelă al mamei ca să ia autograf de la Minculescu. Și a luat. A luat pentru că fifi avea tupeu. Avea tupeu chiar și atunci când se prăbușea. Cu o seară înainte au stat ochi în ochi, după ce discutaseră de cinci miliarde de ori la telefon. — Fată, ai înțeles care e problema, de fapt ?!Noi ne-am îngropat de vii. Am uitat să fim noi. — Mda. Am uitat. Am fost mult prea ocupată să fiu perfec tă. Am vrut să fiu cea care dă cel mai bine cu mopul. Și am luat premiu. Am luat și coroniță. Am vrut să fiu șefă. Șefă peste tot. Și acasă, și la birou. Să am control. Cu mine faci mișto doar dacă îți dau eu voie. Eu pot să îmi cumpăr, dacă vreau acum, o sută de rochii. Pentru că pot. Pentru că nu am limită. — Lola, te rog să nu bocești. — Nu bocesc, fată, îmi curg ochii. Cred că se transformă și se fac albaștri. Ca ai lui... — Să luăm partea bună a lucrurilor. L-ai uitat. — Da’ cu ce preț ! — Cu prețul că ai înviat. Ce, nu-I mișto ? No brain, no pain. No pain, no love. — Fată... Să te fut ! — E vina mea. Eu te-am încurajat și am spus că o să te îndrăgostești, că e la fel ca... — Nu, nu-i așa. — Văd, dar tare n-aș fi vrut. Eu aș fi vrut ca tu să ai o poveste ca a mea. Dar în povestea mea el e un domn, nu un bou. Tu nu ești ca mine. Tu suferi. Iei lumea prea în serios, nu ca pe o vacanță. Aici pierzi ! Lola era conștientă că da. Nu știa cum să se poarte nici măcar în concediu.

Nu mi-e frica! se va lansa la targul de carte Gaudeamus in 23 noiembrie la ora 14.00. Va  astept la lansare. Va mai bat eu la cap pina atunci cu fragmente din cartea care acum citeva luni nu era nici in visul Paulei.